Se pare că situația Stelei se complică. După ce un grup de generali au amenințat "supremația" lui Gigi Becali, se pare că în spatele acestei afaceri s-ar afla puternicul om de afaceri Dinu Patriciu.
Acesta ar dori să obțină pe cale judecătorească palmaresul, istoria și numele Stelei, pentru ca apoi să investească doar pentru aducerea de jucători.
Astfel, Gigi Becali ar rămâne cu un lot de jucători, fără nume, fără palmares, practic, fără ceea ce înseamnă Steaua, anunță Libertatea.
Dacă manevra MAPN va funcționa și Becali va rămâne fără palmares și istorie, Patriciu ar rezolva și problema licenței de Liga 1 prin fuzionarea cu o echipă ce va promova în Liga 1, dar aflată în pragul falimentului.
Aceasta se pare că este FC Progresul. Dacă toate acestea se vor adeveri, atunci Steaua lui Patriciu va juca în Ghencea, deoarece MAPN nu-i va mai prelungi contractul lui Gigi Becali pentru utilizarea bazei sportive și va fi nevoit să plece de pe stadionul Steaua, rămânând și fără ultima legătură a sa cu "Steaua".
Becali a anunțat că ar fi dispus să renunțe la Steaua pentru cel puțin 20 de milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER